Promisiunea lui Balint pentru vasluieni: **”Voi schimba multe aici!”

Promisiunea lui Balint pentru vasluieni: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

#Proaspătul tehnician al galben-verzilor a acceptat un dialog cu ProSport în care vorbește despre atmosfera din jurul noii sale echipe. Balint mărturisește că este convins că, la final, trupa sa va fi clasată pe un loc de Europa League

Domnule Balint, cum ați trăit primul meci pe banca Vasluiului?
Cu multă emoție, cu intensitate și asta mai ales pentru că am început meciul cu un handicap. Am primit gol în primele minute, iar jucătorii s-au blocat deși nu înțeleg de ce.  Până la urmă poți să începi un meci de la 1-0, dar important este să poți reveni, să te strângi repede și să faci ceea ce ți-a spus antrenorul.

În ce fel i-ați simțit pe jucători? Tensionați, speriați poate….
Să știți că i-am văzut foarte bine în perioada de dinaintea meciului, chiar dacă aveam doar cinci zile de când eram împreună. Moralul era ridicat, erau parcă mai senini, iar asta ne-a dat și nouă, celor din staff-ul tehnic, un plus de curaj. Chiar spuneam înaintea meciului cu Brașov că nu avem cum pierde această luptă văzându-i atât de bine montați și de concentrați pentru meci. Dar, știți cum este, una este antrenamentul, alta e meciul…..  

Ați apucat să vă creați deja primele impresii despre noua dumneavoastră echipă?
Da, pot spune că deja îi cunosc bine pe jucătorii mei. Este adevărat, la început unii dintre ei îmi erau un pic străini, nu știam ce să cred, nu știam foarte bine ce capacități au,  dar acum nu mai am nicio problemă. Am discutat dschis cu ei, și în grup și individual, și le-am explicat clar ce vreau de la ei și apoi ceea ce își dorește conducerea. Sunt convins că m-am făcut înțeles foarte bine și pentru că sunt niște jucători profesioniști, își vor face treaba foarte bine până la final .

„Am nevoie de o perioadă de pregătire”

Viorel Hizo a plecat  de la Vaslui spunând că echipa nu mai are nicio salvare, că este căzută din toate punctele de vedere…
Indiferent de antrenorul care conduce banca tehnică, echipa poate să cadă psihic, dar eu am fost adus aici să schimb ceva și trebuie s-o fac. Mi-am impus să reușesc asta de la meciul trecut, dar din păcate nu s-a putut, nu s-a văzut aproape nimic, au existat aceleași probleme. Ce-i drept, e cam greu ca într-un timp atât de scurt să poți să-ți faci echipa să joace așa cum vrei. Pentru asta îți trebuie o perioadă de pregătire de iarnă sau de vară, să ai jocuri amicale, să poți să-I omogenizezi pe jucători. Oricum sunt încrezător că vom face treabă bună.

La capitolul pregătire fizică se stă un pic mai bine?
Da, sunt bine puși la punct cu pregătirea fizică. Desigur, există ceva probleme cu anumiți jucători care au avut ceva accidentări, dar de ei se ocupă preparatorul fizic.

Sunt speranțe ca Vasluiul să termine pe un loc de Europa League?
Cum să nu? Atât timp cât matematic există șanse, care în momentul de față sunt destul de mari, în condițiile în care avem un program destul de bun față de celelate echipe, noi chiar credem în clasarea pe un loc de Europa League. Tototdată, cât timp există șanse, noi trebuie să profităm și să tragem tare până la capăt, iar jucătorii trebuie să fie conștienți de lucrul acesta și să dea totul la ficare meci. Dacă vedem că există vreun jucător care să nu creadă în posibilitatea noastră de a juca în Europa, îl vom izola față de ceilalți și vom merge la drum cu cei care au încredere și optimism.

„Stanciu face greșeli, dar a promis că va da totul până la final”

Credeți că un fotbalist precum Stanciu, care a semnat deja cu Steaua, se mai poate concentra la meciurile Vasluiului?
Nu a avut el mari reușite la meciul cu Brașov, însă nu pot spune că nu a vrut să joace sau că s-a sustras la un moment dat tocmai ca să nu evolueze la potențialul său maxim. Eu l-am văzut motivat, am observat că a dat totul, atât cât a putut…Face și el greșeli așa cum fac și alți jucători, asta este. Am discutat cu el și mi-a spus că atât timp cât este la Vaslui, va da totul pentru echipa lui, iar din vară, va face același lucru și pentru Steaua. Totuși, vă dați seama că și Stelei i-ar conveni să vadă un jucător motivate, cu rezultate, nu?

Credeți că Vaslui are nevoie de experiența unui portar precum Dani Coman? Ați discutat cu el? Ce statut are în acest moment?
Este adevărat că atât Dani Coman cât și ceilalți trei se află în litigiu cu clubul, iar situația lor este destul de delicată…. Când am venit eu aici, Coman avea trei săptămâni de când fusese reprimit la echipă, de când se antrena cu restul colegilor. Nu spun că nu este pregătit, pentru că sunt convins că în perioada în care a fost exclus din lot și-a efectuat antrenamentele la standard ridicat. Dar știu că mai sunt etape de jucat până la finalul campionatului și nu spun că Dani nu va mai juca deloc.

„Nu mă tem de nimic”

Din vară, să ne așteptăm din nou la o campanie masivă de transferuri?
Vă dați seama că vor exista ceva schimbări la echipă, mai ales că în acest moment sunt mai mulți jucători care se află la final de contract și nu știu dacă din vară vor mai rămâne sau nu aici.

Urmează meciul cu Chiajna, formație care a intrat în lupta pentru evitarea retrogradării. Aveți emoții?
Emoții nu am pentru că nu mă tem de nimic, dar cu siguranță va fi un meci dificil, chiar dacă adversarul nostru nu a câștigat decât trei puncte în ultimele nouă partide. Concordia luptă pentru salvarea de la retrogradare și va trage cu dinții de cele trei puncte. Acum, diferența de valoare dintre cele două este mare, iar Vasluiul este favorită în această partidă, dar sunt convins că ne va fi greu și că jucătorii Chiajnei vor încerca să ne pună probleme.

Sunt ceva probleme de lot pentru acest meci?
Atât Sălăgeanu cât și Sânmărtean acuză ceva probleme la spate, dar sperăm să fie recuperați până duminică.

 

Interviu realizat de Diana BALABAN

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×